Ionuț Cezar, noul antrenor al echipei FC Vaslui

Ionuț Cezar, noul antrenor al echipei FC Vaslui

Antrenor secund și jucător în prima parte a campionatului, Ionuț Cezar a fost numit ca antrenor principal al echipei FC Vaslui. Acesta îl va înlocui pe Vasile Moraru, iar principalul obiectiv este promovarea în Liga a 3-a. Ionuț Cezar este cea mai bună soluție în acest moment pentru echipă. Îi urăm succes!

În vârstă de 33 de ani, noul antrenor-jucător al Vasluiului a jucat în perioada 2001-2004 pentru prim-divizionara Astra Ploiești. Din februarie și până în august 2004 a fost împrumutat în Liga a 3-a, la Rulmentul Bârlad, apoi a revenit pe prima scenă a fotbalului românesc, semnând pe două sezoane cu Petrolul Ploiești. În 2006 s-a transferat la o altă echipă din Divizia A, Politehnica Iași, însă din cauza unor probleme nu prinde primul 11 și decide să plece la o echipă unde să joace. Așa ajunge la divizionara secundă Callatis Mangalia, grupare pentru care evoluează timp de un sezon. În ultimii ani, Cezar Ionuț a jucat în campionatul județean, la echipele Foresta Zorleni, Vitis Șuletea, Juventus Fălciu și Sporting Bârlad. În prima parte a campionatului, Ionuț Cezar a înscris 5 goluri pentru FC Vaslui, clasându-se pe locul cinci în clasamentul golgheterilor din Liga a 4-a Vaslui.

#împreunăpromovăm