FC Vaslui – FC Gârceni 3-0 (1-0)

FC Vaslui – FC Gârceni 3-0 (1-0)

Favoriții noștri încep meciul cu primul 11: Bădiț Sebastian – Olaru Ovidiu, Sonea Cristian, Grigoraș Sebastian, Bădiț Alexandru – Gîrdea Sergiu – Cezar Ionuț, Crețu Ionuț, Cosovăț Gabriel – Solomon Cătălin, Moroșan Bogdan.
Rezerve: Cumpănă Victor, Abuzătoaie Alin, Covăcel Andrei, Donosă Andrei, Agache George.

Arbitraj: Negară Răzvan la centru, ajutat la margine de Enache Ionuț și Apetrei Gabriel.

Start de partidă pe terenul din Vaslui!
Min. 5 – GOOOL VASLUI! Bădiț Alexandru centrează în careu, iar Cezar Ionuț se înalță și trimite mingea în poartă!
Min. 15 – Ocazie pentru echipa din Gârceni, șut de la 20m în diagonală, dar mingea trece puțin lângă!
Min. 18 – Ocazie mare pentru Gârceni, greșește Grigoraș, iar atacantul advers rămâne singur cu portarul nostru care este atent, iese la întâlnire și reușește să rețină!
Min. 21 – Ocazie imensă Gârceni, centrare din lovitură liberă, mingea ajunge la un jucător advers care șutează milimetric pe lângă poartă!
Min. 22 – Ratare imensă pentru “galben-verzi”, Moroșan avansează cu mingea la picior, driblează doi adversari, șutează dar mingea trece puțin pe lângă!
Min. 27 – Cosovăț șutează de la 18m. dar mingea trece puțin pe lângă bară.
Min. 30 – Ocazie imensă pentru Vaslui, Solomon pasează lung către Moroșan, dar portarul Gârceniului iese și respinge în ultimul moment, respingere din care echipa din Gârceni scapă pe contraatac… un jucător advers șutează la colțul lung, dar mingea trece puțin pe lângă bara noastră!
Min. 35 – Meci frumos pe terenul din Vaslui, deschis, cu ocazii de la o poartă la cealaltă!
Min. 45 – Ocazie pentru “galben-verzi”, Moroșan intră în careu, întoarce pentru Crețu care șutează slab… direct în brațele portarului advers!

Pauză – O primă repriză frumoasă pe terenul din Vaslui, cu ocazii mari de ambele părți, diferența o face golul marcat de Cezar Ionuț în min. 5. Ne așteptăm la o a 2-a repriză cel puțin la fel de disputată la sfârșitul căreia sperăm să ieșim învingători.

Min. 47 – Ratare Cezar Ionuț, șut la colțul lung, dar mingea trece pe lângă!
Min. 53 – Schimbare! Iese Cosovăț Gabriel, intră Agache George!
Min. 55 – Ratare Gârceni, șut puternic din careu dar pe lângă poartă!
Min. 65 – Un joc de posesie practicat de ambele echipe, care încearcă să-și creeze ocazii, dar fără succes!
Min. 71 – Schimbare! Intră Donosă Andrei, iese Cezar Ionuț!
Min. 77 – GOOOL VASLUI! Penalty pentru “galben-verzi”, șutează Moroșan Bogdan și înscrie pentru 2-0.
Min. 80 – Schimbare! Intră Cumpănă Victor, iese Bădiț Alexandru!
Min. 85 – Schimbare! Intră Covăcel, iese Crețu Ionuț!
Min. 90+2 – GOOOOL VASLUI! Înscrie același Moroșan Bogdan din pasa lui Solomon!
Min. 90+3 – Ratare imensă Solomon, scapă singur în careul advers… trimite mingea pe lângă portar dar trece puțin lângă!

Final de partidă pe terenul din Vaslui. O victorie importantă pentru ”galben-verzi” în derby-ul etapei a 4-a împotriva echipei campioane, o victorie frumoasă, muncită și meritată de băieții noștri! Pentru noi urmează un nou meci dificil, în deplasare pe terenul echipei, Sporting Bârlad!!

Bravo băieți! Doar Vaslui!