Buhăescu a devenit susținătorul FC Vaslui

Vasile Buhăescu susține campania de promovare a proiectului „galben-verde”, inițiat de Asociația Sportivă a Suporterilor Fotbal Club Vaslui.

Un nou jucător care a fost în curtea FC Vaslui se alătură campaniei de promovare a proiectului ”galben-verde” al Asociației Sportive a Suporterilor Fotbal Club Vaslui. Este vorba despre Vasile Buhăescu, momentan coleg de echipă cu Raul Costin, în liga a doua, la FC Argeș Pitești.

”Mi-aș dori foarte mult ca acest proiect să prindă contur și să se reușească promovarea. Atât pentru mine, cât și pentru suporterii vasluieni ar fi un vis împlinit ca FC Vaslui să ajungă din nou în Liga I. Pentru mine ar fi cu atât mai frumos să promovăm pentru că sunt vasluian, aici mi-am început cariera de jucător profesionist și mi-aș dori să mă întorc. Mult succes și fiți alături de echipă!”, a spus Buhăescu.

Jucătorul a îmbrăcat tricoul echipei FC Vaslui în perioada 2005-2014.

Sursa: www.obiectivvaslui.ro